Informare
x

Dacă întâmpinați probleme în navigarea site-ului www.artmark.ro, iar programul de navigare pe internet folosit este Internet Explorer, vă rugăm să încercați consultarea site-ului nostru de pe alte programe de navigare: Chrome, Firefox, Edge etc.
Mulțumim!

ACȚIONARIAT ȘI MANAGEMENT

Casa de Licitații A10, aparținând Artmark, funcționează în forma unei societăți comerciale deținute 100% de Artmark Holding. Casa este condusă de Horia-Roman Patapievici, Președinte, și de Consiliul de Administrație format din Sorin Paul Suciu (Chief Executive Officer), Luciana Matei (Chief Operating Officer), Eliza Leșanu (CSR & Brand Director), Carmen Grădinaru (Chief Financial Officer), Cezar Burlan (Sales & Art Advisory Director) și Ionuț Albu (Managing Partner Art Games).

Horia-Roman PATAPIEVICI
Președinte al Consiliului de Administrație
  • Fizician, scriitor, cercetător științific în fizică, cercetător independent în istoria ideilor, manager cultural.
  • Membru al Grupului pentru Dialog Social și al Uniunii Scriitorilor.
  • Fost președinte al Institutului Cultural Român (2005-2012).
  • Membru fondator al Grupului de Cercetare a Fundamentelor Modernităţii Europene (Universitatea București)
  • Vezi mai mult ...
Sorin Suciu
Chief Executive Officer Artmark Holding
  • Absolvent al programului Executive MBA ASEBUSS & Kennesaw State University și bursier ENVISIA – Boards of Elite, crede cu tărie în puterea colaborării, a responsabilității și a dezvoltării continue.
  • Cu o experiență de peste 25 de ani în domeniul financiar-bancar și al managementului strategic, a parcurs un traseu profesional complex – de la roluri operaționale, la managementul riscului și al vânzărilor, în Retail și în Corporate Banking, până la poziții de conducere la nivel național și european.
  • De-a lungul carierei, a coordonat procese de transformare, a construit echipe performante și a contribuit la dezvoltarea unor organizații sănătoase și orientate spre rezultate durabile.
  • În prezent, este Chief Executive Officer (CEO) Artmark Holding și membru în Consiliul de Administrație Artmark, îmbinând viziunea strategică cu pasiunea pentru dezvoltarea oamenilor și a culturii organizaționale.
Luciana MATEI
Chief Operating Officer
  • Absolventă a Facultății de Psihologie, s-a alăturat echipei Artmark încă de la înființare;
  • Pasionată în primul rând de oameni și de modul de relaționare al acestora, s-a implicat în toate departamentele, parcurgând ierarhic și strategic structura companiei;
  • În prezent, este Directorul de Operațiuni al Casei și face parte din Consiliul de Administrație, fiind un excelent organizator.
Eliza Leșanu
CSR & Brand Director
  • A absolvit Facultățile de Drept și de Comunicare, iar vreme de 19 ani a activat în cadrul Intact Media Group, învățând că cea mai mare investiție sunt oamenii.
  • Pasionată de tehnici de negociere, de marketing politic și electoral, gramatică, people menagement, Brâncuși, managementul situațiilor de criză, istorie și mai ales de vitralii, a pășit inevitabil în universul artelor, cu entuziasm și devotament.
  • Este alături de Artmark încă din 2015, iar în prezent deține poziția de CSR & Brand Director, coordonează licitațiile caritabile ale Casei, găzduiește evenimentele din Palatul Cesianu-Racoviță și este membră în Consiliul de Administrație Artmark.
Carmen Grădinaru
Chief Financial Officer Artmark Holding
  • Absolventă a Academiei de Studii Economice din Bucuresti, unde a urmat atât studiile de licență în Economie, cât și programul de Master în Contabilitate și Audit Financiar, cu o formare profesională continuă, inclusiv prin programe la nivel internațional (FMVA® – CFI, Vancouver, Canada; Oxford Executive Finance Programme, Oxford, UK), Carmen are peste 15 ani de experiență în domeniul financiar, a coordonat activități complexe de raportare, de bugetare, de planificare strategică de business și de analize de performanță pentru companii multinaționale din industrii precum petrol și gaze ori energie verde și a făcut parte din echipe de management în companii unde a dezvoltat sisteme de raportare financiară integrate, a implementat politici de control intern și a supervizat procesele de închidere financiară la nivel de grup.
  • Este recunoscută pentru abordarea strategică, gândirea analitică și integritatea profesională, reușind să transforme cifrele în decizii de business și să construiască punți eficiente între departamentele financiare și cele operaționale.
  • Din 2025 s-a alăturat echipei Artmark în rolul de Chief Financial Officer (CFO) Artmark Holding, coordonând strategia financiară a grupului și contribuind la dezvoltarea sustenabilă a companiei. Este, de asemenea, membră în Consiliul de Administrație Artmark.
Cezar Burlan
Sales & Art Advisory Director
  • Absolvent al Facultății de Energetică din cadrul UPB București, inginerul nepracticant cu suflet de artist și îndrăgostit de frumos s-a reprofilat pe arta vânzării consultative în industria publicității.
  • Cu răbdare, elocvență și perseverență i-a învățat și pe alții să îmbrățișeze acest domeniu, coordonând departamentele de Vânzări și de Publicitate ale unor trusturi de presă importante din România.
  • În 2019 a schimbat macazul și s-a alăturat echipei Artmark, adaptând arta vânzării pentru Casa de Licitații A10 by Artmark. De atunci, a contribuit la dezvoltarea și consolidarea portofoliului de colecționari și investitori în artă, a coordonat echipa de consultanți de artă în organizarea unor licitații de referință, contribuind la obținerea unor recorduri de vânzare pentru artiști români, a perfecționat abordarea strategică și analitică a vânzării de artă și, nu în ultimul rând, a contribuit la consolidarea poziției Artmark ca lider pe piața licitațiilor de artă din România, prin inovație, profesionalism și dedicare. În prezent coordonează cu succes echipa de consultanți de artă a Casei A10 by Artmark și este membru al Consiliului de Administrație Artmark.
Ionuț Albu
Managing Partner Art Games
  • În 2008 se alătură Casei de Licitații Artmark, fiind unul dintre cei trei primi membri ai echipei, pentru care dezvoltă primul soft de licitare online din Europa (2011), revoluționând piața de artă, dar și prima soluție software pentru managementul de business (ERP), internațională, tailor-made pentru casele de licitație (2015).
  • În 2013 își înființează propriul start-up în domeniul IT, iar din 2018 se dedică dezvoltării primului sistem online de participare la ședințele adunărilor generale ale acționarilor – Platforma EVOTE.
  • În prezent este Managing Partner Art Games, companie românească de software specializată în programe de licitație online, și membru al Consiliului de Administrație Artmark.
Iulian PLEȘTIU
Country Representative Artmark Croatia
  • Istoric de artă și Absolvent al Facultății de Istorie din cadrul Universității din București, a organizat și condus Departamentul de Cercetare și Documentare încă din primul an de existență Artmark, apoi, fiind pasionat de Design Graphic și Editare, a condus Departamentul de Grafică și DTP Artmark.
  • În prezent, este Country Representative Artmark Croația, organizând prima filială Artmark internațională, în Zagreb.
Ruxandra DUMITRU
Country Manager Bulgaria
  • A urmat cursurile Facultăților de Istoria Artei din cadrul Universității București și Relații Economice Internaționale din cadrul Academiei de Studii Economice București.
  • S-a alăturat echipei Departamentului de Consignare si Evaluare Artmark, începând cu anul 2013, și a condus Departamentul de Consignare de Artă Clasică și Modernă, începând cu anul 2017.
  • În 2020 a organizat și curatoriat expoziția “Gheorghe Petrașcu – Despre farmecul realității” din cadrul Art Safari.
  • Din 2022 este Country Manager Artmark Bulgaria, alăturându-se echipei de dezvoltare a filialei Artmark din Sofia.